Mini-criza diplomatica intre Franta si Turcia

Publié le par marc

 

In imagine, Patrick Devedjian, fost ministru, membru marcant al comunitatii armeniene din Franta

patrick-devedjian.jpgAsa cum era de asteptat, Adunarea Nationala a Frantei a adoptat proiectul privind condamnarea celor care neaga genocidul armenilor in Turcia inceputului de secol XX. Pana in ptrezent, puteau fi condamanati doare cei care negau holocaustul, iar votul de azi, chiar daca mai are nevoie de apostila Senatului, face dreptate unei generatii insangerate.

Patrick Devedjian, fost ministru si responsabil important al formatiunii de guvernare a reamintit in cursul dezbaterilor ca "ordinul a fost dat ca pana si copii din leagan sa fie exterminati" si ca agest genocid a fost recunoscut chiar de catre guvernul turc din 1918, inainte ca generatiile actuale sa incerce sa il ascunda sub pres. 

In 2001, o prima lege recunostea existenta acestui genocid negat, cum spuneam, de guvernul de la Ankara. Nicolas Sarkozy a promis insa comunitatii armeniene din Ftanta - 500 000 de membri! - sa le sustina revendicarile, pentru ca stramosii sai sa poata dormi, in sfarsit, in pace, iar unul dintre promotorii celebri ai proiectului este Charles Aznavour.

Doar ca initiativa legislativa a creat o mini criza diplomatica intre Franta si Turcia, aceasta din urma apeland chiar la amenintari si santaj. Doua delegatii trimise de Ankara au incercat sa blocheze avansarea proiectului legislativ, in timp ce membri ai imigratiei turce de acesta data au manifestat pe tot parcursul zilei in fata palatului Bourbon.

Relatiile intre Franta si Turcia sunt deja tensionate pe tema aderarii acesteia din urma la UE. Tentativele de destindere a relatiilor diplomatice - si mai ales economice, tinand cont de spectaculoasa si singulara crestere economica a Turciei - se vad din nou blocate de cursul pe care l-au luat lucrurile.

Publié dans actualité

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article