romana

Dimanche 2 septembre 7 02 /09 /Sep 13:27

O prietena din copilarie ma cearta pentru "agresivitatea" mea vizavi de anumite persoane si anumite situatii din Romania, agresivitate care imi poate afecta echilibrul interior. Ca echilibrul meu interior e afectat de ceea ce se intampla in tara e sigur. Mai putin sigur este insa faptul ca nu ar trebui sa iau pozitie fata de situatii care mi se par strigatoare la cer. Un jurnalist nu este un "enfant de coeur", si fara el, cine ar cenzura excesele de putere? cred ca ceea ce este important vizavi de propia constiinta este sa iei atitudine in conformitate cu morala, cu realitatea unei stari de fapt, cu sistemul tau de valori - si nu in conformitate cu importanta cecului pe care il primesti la sfarsitul lunii. Iar din acest punct de vedere nu am nimic a-mi reprosa.

As observa mai degraba ca mare parte dintre cei care deplang modul in care o parte a presei si cativa protestatari suparati au jenat nunta Elenei Basescu sunt cei care se extaziau de placere in fata imaginilor cu Adrian Nastase evacuat pe targa dupa o tentativa de sinucidere, care cereau sa fie trimis imediat, in aceasta stare, la puscarie, si regretau ca politistul nu l-a lasat sa isi duca gestul la bun sfarsit. Ce morala! ce mai umanism! 

Nu pot sa deplang ca nunta fetei de bani gata a avut loc intr-un concert de strigaturi atata vreme cat ea insasi si-a batut joc de alte doua cupluri care au fost nevoite sa isi anuleze ceremoniile prevazute in aceeasi zi; atata vreme cat, in sfidarea unei intregi natiuni cu matele goale isi afiseaza opulenta si, ca intr-o sfidare suprema, convoaca la palat floarea imbogatitilor pe seama bugetului. Si nu pot sa nu imi pese de faptul ca 7 400 000 de romani au votat pentru ca "taticul" sa plece acasa, iar "taticului", pana mai ieri mare amator al intoarcerii la popor, nu ii pasa nici cat de un scuipat pe trotuar. Am cunoscut, candva, un Traian Basescu care nu avea nimic de a face cu sinistrul personaj care a devenit azi. Daca exista ura si degradare morala in Romania, aceasta vine de la el si cred ca e momentul sa i se puna capat. 

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Lundi 26 décembre 1 26 /12 /Déc 22:39

 

Corsica este supranumita "insula frumusetii"(Ile de la beauté) in zilele noastre, dar chiar grecii - printre primii colonizatori ai acestor meleaguri - o numeau "kallisté" - "cea mai frumoasa". Si este, intr-adevar, frumoasa de iti taie respiratia! Chiar si in decembrie, cand Europa se ingropapa sub zapada, ploi, moina...

Limba este stranie si in mod surprinzator mai asemanatoare, de exemplu, cu limba romana decat franceza: radacinile latine sunt mai clare, mai bine conservate. Stiti ce se spune despre marginile imperiului, unde se vorbea limba populara, limba legionarilor! In ceea ce priveste poporul corsican, este un amestec al tuturor popoarelor care au trecut pe aici: fenicieni, greci, romani, genovezi, francezi...

Insula a fost cumparata de Franta de la genovezi in secolul 18, putin inainte de Revolutie, si asa se face ca cel mai mare dintre francezi - Napoleon - este un corsican...

 

AJACCIO

 

MEDITERANA, IARNA

corsica-1987.JPG

 

PROMENADA

corsica-1990.JPG

 

"SUR LES PLAGES ABANDONEES, COQUIAGES ET CRUSTACEES...""

corsica-1996.JPG

 

APUS DE SOARE LA INSULELE SANGUINAIRES

corsica-2041.JPG

 

CAZARMA DIN AJACCIO

corsica-2060.JPG

 

CARCIUMA PE O STRADELA DIN AJACCIO

corsica-2061.JPG

 

INSERARE

corsica-2073.JPG

 

CATEDRALA DIN AJACCIO

corsica-2075.JPG

 

VEDERE SPRE PIATA DIAMANTULUI

corsica-2082.JPG

 

ALTARUL CATEDRALEI

corsica-2094.JPG

 

GOLFUL AJACCIO

corsica-2102.JPG

 

AJACCIO, NOAPTEA

 

corsica-2107.JPG

 

PLAJA PUSTIE

corsica-2140.JPG

 

PLAJA PUSTIE 2

corsica-2143.JPG

 

VEGETATIE

corsica-2146.JPG

 

PEISAJ CU STANCI

corsica-2154.JPG

 

PEISAJ CU STANCI 2

corsica-2155.JPG

 

PEISAJ CU STANCI3

corsica-2158.JPG

 

PADURE DE EUCALIPTI

corsica-2195.JPG

 

SAT CORSICAN

corsica-2226.JPG

 

SAT CORSICAN 2

corsica-2252.JPG

 

INTRE MUNTE SI MARE

corsica-2245.JPG

 

SARTENE, SATUL STRA- STRA -STRA- MOSILOR SOACREI MELE

corsica-2263.JPG

 

SARTENE, PIATA CENTRALA

corsica-2272.JPG

 

corsica-2277.JPG

 

SARTENE -STRADA MEDIEVALA

corsica 2310

 

SARTENE, STRADA MEDIEVALA 2

corsica-2322.JPG

 

SARTENE - PRIMARIA

corsica-2328.JPG

 

APUS DE SOARE

corsica-2336.JPG

 

APUS DE SOARE IN GOLFUL AJACCIO

corsica-2344.JPG

 

corsica-2352.JPG

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Jeudi 1 décembre 4 01 /12 /Déc 18:14
Traducere din lucrarea profesorului Jean Nouzille, publicata in volumul "Français et Roumains dans la Grande Guerre" - ECPAD, 2007 si preluata de revista Historia:

După intrarea în război a României, mulţi soldaţi, în majoritate ţărani care veneau direct de la brazdă au fost făcuţi prizonieri după cumplitele bătălii din Carpaţi şi din Muntenia, în lunile octombrie şi noiembrie 1916. Primii prizonieri români au ajuns cu trenul în Alsacia-Lorena în ianuarie-februarie 1917. Lipsiţi de hrană, mulţi dintre ei erau deja morţi iar supravieţuitorii - infometaţi. Foametea, frigul, tratamentul care le-a fost aplicat au fost cauzele exterminării în masă a prizonierilor români în taberele de concentrare din Alsacia şi Lorena.

Calvarul alsacian
La începutul Primului Război Mondial, trupele germane au defrişat o parte din pădure la vest de Soultzmatt pentru a construi adăposturi şi instalaţii militare. La 500 de metri nord de capelă li aproape de hanul din locul numit Gauchmatt, germanii au ridicat o tabără militară. Situată într-un luminiş, această tabăra numita Kronprinzlager este înconjurată de sârmă ghimpată. Este utilizată de trupele germane care vin aici să se odihnească la fiecare 3 săptămâni prin rotaţie, după ce au fost angajate pe frontul franco-german din Vosgi. Acest front este stabilizat la 10 km vest de Soultzmatt după bătăliile din iunie 1915 de la Hilsenfirst şi cele din iulie 1915 de pe Linge. Tabăra de la Kronprinz este ocupată în permanenţă de 500 de soldaţi germani şi două baterii de baloane captive. Este camuflată pentru a nu fi reperată de aviaţia franceză. Un comandament local (Ortskommandantur) este instalat la Soultzmatt pentru a dirija pasajul şi cantonamentul trupelor germane. În localitate sunt cantonate un detaşament de poliţie şi o companie de infanterie care ocupă şcoala de băieţi, depozite rechiziţi­onate şi cele două uzine de textile. La începutul lui 1917, pe un frig pătrunzator, locuitorii din Soultzmatt văd sosind soldaţii români extenuaţi şi slabi ca nişte umbre. Escortaţi de soldaţi din Landsturm, cu baionetele la ţeava puştii, prizonierii vin pe jos de la Rouffach. Cea mai mare parte dintre aceştia sunt dirijaţi spre tabăra de la Val du Platre, iar aproximativ 20 dintre ei sunt adăpostiţi provizoriu într-o uzină de textile. "Copii satului aruncă, din când în când, câte un colţ de pâine sau câte un cartof prin crăpăturile zidurilor. Ordinele vin, inexorabile, şi copii sunt alungaţi. Unul dintre ei, care se obstinează este luat la palme de un ofiţer şi o ia la fugă urlând. Puştii vor continua să ascundă cartofii sau pâinea uscată în crăpăturile din zid. Cei mai epuizaţi dintre romani, cei care zac în spatele coloanelor zgârmă cu pietre pentru a lărgi aceste crăpături. Unul dintre ei, pe care îl voi vedea până la capătul eternităţii scoate din ascunzătoare un cartof crud pe care îl roade cu înghiţituri zgomotoase" (Benjamin Vallotton, Les prisonniers roumains en Alsace, in Alsace française, 5 -12 octombrie 1930, p 334)

Conform marturiei lui Leon Nicollet născut în 1905 la Soultzmatt şi ai cărui părinţi au făcut parte dintre cei 30 de membri ai personalului civil alsacian ce lucra în tabără, la începutul lui 1917 nu mai sunt decât maxim 70 de prizonieri romani. Efectivele sunt completate în urma deceselor. Ei sunt cazaţi în cele două barăci din exteriorul taberei. Aceste barăci sunt încă neterminate la începutul lui 1917, sunt reci şi umede. Prizonierii sunt supravegheaţi de un detaşament special de 15 gardieni şi încadraţi pentru munci de şefi de echipă civili şi de un pădurar. Acesta din urma este cazat împreună cu familia în cabana de la Val du Platre, lipită de capelă. Prizonierii români sunt constrânşi la munci grele: tăierea lemnelor pe pantele masivului Schimberg, în sudul taberei. Primesc o hrană insuficientă. Bieţii soldaţi români mor de epuizare şi de foame. Tatăl lui Leon Nicollet, care este şef de echipă, încadrează 15 prizonieri români în lucrările de întreţinere a căii ferate, tăierea lemnelor şi curăţirea taberei.

Morţii se îngropau Duminica
Prizonierii sunt supravegheaţi în timpul lucrului de soldaţii germani înarmati cu puşti şi baionete. Tatăl lui Leon le aduce de mâncare în rucsac, pe care le-o dă pe ascuns de gardieni, însă este insuficientă ca să îi ajute să supravieţuiască. Prizonierii sunt adesea loviţi fără motiv de către gardieni. Leon Nicollet a remarcat ca soldaţii români poartă o uniformă gri albăstruie cu lisieră roşie sau verde la guler, însă cel mai adesea sunt în zdrenţe. Unii dintre ei sunt desculţi sau cu picioarele învelite în carpe. Veşmintele sunt deşirate şi prizo­nierii sunt adesea nevoiţi să recupereze îmbrăcămintea celor morţi. Românii sunt foarte slăbiţi iar gardienii, care estimează că nu mai sunt capabili să evadeze din cauza slăbiciunii fizice, îi supraveghează de bine de rău. (...)

Încă de la sosirea lor la Val de Platre, prizonierii români, epuizaţi şi înfometaţi, rezistă cu greu la frig şi oboseală. La început, morţii sunt plasaţi în sicrie şi depuşi la capelă. Înmormântările au loc duminica. Fiecare sicriu este condus de 4 prizonieri români şi ia drumul capelei pentru a ajunge la locul numit Grienling, la 500 de metri sud de Soulzmatt, pe un teren comunal situat lângă cimitirul satului. Odată groapa săpată, purtătorii fac un cerc în jurul sicriului sub suprave­gherea gardienilor. Un soldat român ia cuvântul pentru a recita slujba de îngropăciune şi pentru a vorbi despre viaţa defunctului. Nu putem afirma că prizonierii români ar fi profitat de aceste îngropăciuni pentru a intona imnul naţional "Trăiască Regele". Copii din sat profită de aceste înmormântări pentru a se apropia de prizonieri, iar aceştia îşi duc mâinile la spate pentru a primi bucăţi de pâine sau câte un cartof fiert. Câteodată copii sunt bătuţi de gardieni pentru că dau de mâncare prizonierilor.

În acte, se murea de stop cardiac
Începând cu luna martie a anului 1917, cadavrele prizonierilor români nu mai sunt coborâte exclusiv duminica ci în fiecare zi şi uneori de mai multe ori pe zi, de 5 ori pe 11 martie 1917, de 5 ori pe 24 martie. Conform listei stabilite de subprefectul (kaiserliche Kreisdirektor) din Rouffach-Guebwiller pe 14 decembrie 1917, 142 de soldaţi români mor şi sunt îngropaţi la Soultzmatt între 4 februarie şi 8 mai 1917: 17 în februarie, 73 în martie, 48 în aprilie şi 4 în mai. Unii prizonieri români sunt îngropaţi în cimitirul militar pe care germanii l-au creat la Val du Platre pentru soldaţii germani, din motive necunoscute. Conform avizului (Mitteilung) adresat Ortskommandaturii de la Soultzmatt pentru fiecare dintre decesele prizonierilor români înhumaţi la Val de Platre, Feldwebnel-Leutnant Baller declara că soldaţii români au decedat pur şi simplu în urma unui stop cardiac! În realitate, prizonierii de război români mor de foame, de frig, şi din cauza proastelor tratamente. Populaţia alsaciană este convinsă ca exterminarea soldaţilor români este deliberată. Benjamin Valloton evocă reflecţiile gardienilor germani la adresa prizonierilor români: "Cine i-a obligat să declare război? Noi facem doar ce ni se spune!...". "Slăbănogii ăştia au îndraznit să ne atace pe la spate? Nu vi se pare abominabil, nu simţiţi insulta?".
Locuitorii din Soultzmatt au observat că atunci când morţii români sunt coborâţi în sat pentru a fi îngropaţi, purtătorii sicriului se opresc pe drum la Capelă într-un loc unde sunt depuse gunoaiele satului şi caută cu înfrigurare, în ciuda insultelor şi a loviturilor din partea gardienilor, să recupereze ceva de mâncare printre resturi. Smulg iarba ca să o mănânce cu aviditate. Acest comportament al soldaţilor români spune multe în ceea ce priveşte starea lor de subalimentare. Locuitorii din Soultzmatt, din fericire numeroşi, depun pâine şi mâncare consumabilă printre gunoaie pentru ca prizonierii să o poată găsi a doua zi, trecând pe-acolo. În afara copiilor, nimeni nu îndrăzneşte să le dea mâncare în mod direct, de teama germanilor. Martori oculari i-au povestit în 1919 lui Max Dollfus, preşedinte al comitetului alsacian al mormintelor româneşti, că soldaţii români au murit de foame în timp ce resursele ce le erau destinate erau consumate de gardienii lor în hanul de la Gauchmatt, vecin cu cimitirul actual. 27 de familii din Soultzmatt, a căror listă este conservată în arhivele municipale, au contribuit prin donaţiile lor în hrană la supravieţuirea unora dintre aceşti prizonieri de război. (...)

O poveste cu final fericit
Un caz particular merită să fie citat în tabăra de la Val de Platre pentru a arăta că populaţia alsaciană nu a fost insensibilă la martiriul prizo­nierilor români de război, în ciuda riscurilor certe de represalii într-un sat în care erau cantonaţi sute de soldaţi germani. Într-o noapte de martie sau aprilie 1917, pe la orele 22, mama lui Ernest Nicollet şi-a trezit fiul. Era înspăimântată deoarece un prizonier român bate la geam. Este vorba despre un soldat originar din Oltenia, departamentul Călăraşi, la 50 km sud de Bucureşti, aproape de Dunare. Soldatul Solomon Coconaşu, în vârstă atunci de 35 de ani, reuşise să iasă din barăcile din tabăra de la Val de Platre. A coborât spre primele case din sat şi a bătut la geamul casei locuite de părinţii lui Ernest Nicollet (născut la Soultzmatt în 1897), pe strada Preoţilor, în capatul vâlcelei străbătute zilnic de convoaiele mortuare. Purtându-şi camarazii decedaţi la cimitirul de la Grienling, el a reperat cu siguranţă itinerariul ce l-a condus spre sat şi, mânat de foame, a riscat să coboare şi să ceară de mâncare pentru a nu muri de foame. După ce a verificat că nu mai e nimeni pe stradă, familia Nicollet l-a primit în casă. Soldatul român cunoştea câteva cuvinte în limba franceză şi a angajat o conversaţie foarte limi­tata cu dl Nicollet. Fiul său, Ernest, care, 70 de ani mai târziu ştia încă cele câteva cuvinte în limba română pe care le-a învăţat de la Coconaşu, îşi aminteşte că mama sa a încălzit în seara aceea un rest de cina pentru a-i da să mănânce soldatului român. După ce a mâncat şi s-a odihnit lângă foc, Coconaşu s-a întors în tabără cu un rucsac plin cu alimente. Din acel moment, el a continuat să iasă din tabără de câte două-trei ori pe săptămână pentru a mânca la familia Nicollet, ceea ce îi va permite să supra­vieţuiască şi să se întoarcă în patrie. A profitat cu siguranţă de neglijenţa gardienilor germani, care se amuzau seara la han. Ceea ce îi uimeşte pe membrii familiei Nicollet este faptul că Coconaşu le săruta mâinile în semn de mulţumire de fiecare dată când vine la ei. O singură dată, este însoţit de un camarad, care de altfel va muri câteva zile mai târziu. Coconaşu, care are şansa şi curajul să iasă din lagăr fără să trezească suspiciunea gardienilor, va păstra discreţia ştiind că familia Nicollet îşi riscă viaţa pentru gestul de umanitate pe care îl face.

Când prizonierii români sunt transferaţi, Coconaşu cere adresa familiei Nicollet. Din precauţie, aceasta preferă ca prizonierul să o lase pe a sa. La 6 iulie 1919, familia Nicollet scrie pe adresa indicată în România. Abia în primăvara lui 1921 primeşte un răspuns de la Coconaşu, o scrisoare datată 18 aprilie 1921. Solomon Coconaşu se întorsese în ţară, sănătos, şi îşi regăsise familia. "Îmi aduc aminte cu o mare emoţie de orele călduroase pe care le-am petrecut la voi şi vă mulţumesc pentru primirea pe care mi-aţi făcut-o". El va semnala autorită­ţilor române adresa binefăcătorilor săi. Familia Nicollet va primi o scrisoare de mulţumiri redactată la 28 noiembrie 1924, la cererea Reginei Maria, de către doamna sa de onoare, Simone Lahovary, care a adaugat o fotografie cu dedicaţie din partea reginei. Familia Nicollet va păstra cu religiozitate acestă scrisore care merită să fie citată: "Doamna, Majestatea Sa regina, aflând întregul devotament cu care v-aţi ocupat de nefericiţii noştri prizonieri români în timpul războiului, mă însarcinează să vă spun cât de impresionată a fost de bunătatea voastră şi vă adresează întreaga sa recunoştinţă. Majestatea sa va trimite alăturat portretul său în costum de încoronare şi speră că îl veţi păstra în amintirea României pe care nu o cunoaşteţi, dar pentru care aţi făcut atât de mult". Miercuri, 9 aprilie 1924, regele Ferdinand şi regina Maria sunt oaspeţii Alsaciei şi vin să se reculeagă la Val de Platre, primiţi de generalul Berthelot, fostul şef al Misiunii militare franceze în România între 1916-1918. După inaugurarea monumentului, regina Maria depune, la picioarele marii cruci din cimitir, o imensă coroană de trandafiri şi, parcurgând aleile ce separă mormintele, depune pe fiecare mormânt câte un buchet de garoafe roşii şi albe, pe care i le întind tinere alsaciene (...)

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Lundi 26 septembre 1 26 /09 /Sep 00:11

 

Azi, la Invalizi : sosirea presedintelui Nicolas Sarkozy, care va prezida ceremonia de omagiu

ARR-SARKO.JPG

 

25 septembrie - data aleasa de Jaques Chirac in urma cu cativa ani "zi nationala de omagiu " in memoria combatantilor harkis.

Nici pentru mine, acum un an, "harki" nu insemna mare lucru. Dupa 9 luni petrecute lucrand la filmul "Histoire d'un abandon", mi se pare ca ii cunosc de o viata.

In 1956 incepea in Algeria rebeliunea care avea sa duca la independenta. FLN-Frontul de Eliberare Nationala - a ales calea terorismului : atentate, asasinate, exactiuni, tot ce se poate imagina mai oribil au fost arma lor de zi cu zi. Iar aceasta teroare a fost indreptata in primul rand impotriva populatiei musulmane care, intr-o impresionanata proportie, prefera sa ramana atasata Frantei. FLN a reusit sa creeze o prapastie de snage intre comunitati care de mai bine se un secol traiau impreuna.

La sosirea francezilor in aceasta zona a Africii de Nord, nu exista nici o forma de organizare statala. Triburi berbere care locuiau teritorii razlete inca din antichitate (numizii) suportasera de-a lungul secolelor invazii succesive : romanii, bizantinii, arabii, otomanii, spaniolii. La inceputul secolului 19, Algerul era inca pasalac turcesc, adapostind cuiburi de pirati si negutatori de scalvi. Cu acordul vecinilor sai europeni, Franta trimite un corp expeditionar pentru a pune capat atacurilor succesive, iar legendarul general Bugeaut obtine o victorie fulgeratoare, deschizand calea colonizarii.

Guvernul de la Paris vede ocazia "decongestionarii" metropolei, fara sa fie capabil sa transeze statutul noii sale colonii care primeste numele "Algeria". Granitele sale sunt de asemenea stabilite de catre Franta.

Colonii care se stabilesc aici de-a lungul timpului ( francezi, dar si germani, spanioli, italieni) sunt in cea mai mare parte saraci, plecati sa inceapa o viata noua sub soarele sudului. Ei vor consitui ceea ce si azi poarta numele de "pieds noirs" - 'picioarele negre'. In momentul independentei, vor fi peste un milion, izgoniti de pe proprietatile lor si debarcati in Franta cu singura avere cateva geamantane incropite in pripa...

 

Ofiterii SAS (Section Administrative Spécialisé) erau in acelasi timp militari, doctori, invatatori...(foto:ECPAD)

sas.jpg

 

Putina lume isi aduce azi aminte dar in Parlamentul francez dinainte de 1962 ( data independentei) se aflau deputati algerieni. Unul dintre cei mai cunoscuti este Bachaga Boualam, vice presedinte al Adunarii Nationale a Frantei...

Cine sunt asadar "les harkis?' In momentul in care FLN, alimentat de URSS, sindicatele americane si o parte din tarile arabe (Tunisia, Egipt...) isi lanseaza campania de atentate, satenii cer arme si se apara ei insisi impotriva acestora. Trebuie spus ca pentru cel mai marunt pas gresit (fumat in timpul ramadanului, consumul de produse europene, portul medaliilor pentru fostii combatanti din cele doua razboaie mondiale) pedeapsa este atroce : taiatul buzelor, al nasului, al urechilor si in ultima instanta moartea. Armata franceza prezenta pe teritoriul algerian constituie unitati de supletivi autohtoni (harkis, moghazni) care vor lupta pentru o Algerie franceza. 

 

O "Harka" in fata ofiterului si a drapelului francez (foto: ECPAD)

harka.jpg

 

Istoria a decis altfel - si mai ales generalul de Gaulle care vrea sa se debaraseze cat mai repede de aceasta "magma" (cuvantul ii apartine). Razboiul este castigat pe teren de armata franceza, dar pierdut in plan politic. De Gaulle va ceda Algeria in conditii dezonorante, fara sa se ingrijoreze prea mult de soarta comunitatii europene (cum spuneam, peste un milion de "pieds noirs") sau de cea a supletivilor musulmani, lasati pe mana dusmanului de moarte - FLN.

Astfel ca dupa retragerea trupelor, intre 60 000 si 150 000 de harkis (cifrele nu pot fi stabilite cu exactitate din cauza lipsei informatiilor precise pe teren)  vor fi asasinati in cele mai salbatice moduri : spintecati, arsi de vii, fierti in cazane, batuti in cuie de propriile porti cu ochii crapati, emasculati in mod sistematic. Exista fotografii care stau marturie si care nu pot fi privite fara sa te infiori.

 

Familie de harkis(foto: ECPAD)

 

famille-de-harki.jpg

 

"Les harkettes": la Catinat, chiar si femeile iau armele pentru a se apara de teroarea FLN; sunt vaduve sau sotii de harkis. Dupa independenta, vor fi toate violate si masacrate impreuna cu sotii si copiii lor(foto: ECPAD)

 

les-harkette-de-Catinat.jpg

 

Toti cei care au reusit sa traverseze Mediterana, in ciuda consemnelor clare din partea guvernului francez, o datoreaza ofiterilor lor care au refuzat sa se supuna si au repatriat, in ciuda ordinelor primite, proprii harkis. Pe doi dintre acestia i-am cunoscut personal si i-am intervievat pentru filmul "Harkis - histoire d'un abandon" : generalul François Mayer si generalul Faivre. In toti cei 50 de ani care au trecut, au continuat sa se ocupe de supletivii lor, si apoi de copiii lor. Am fost miscata pana la lacrimi sa ii vad azi in mijlocul fostilor lor camarazi, intr-o relatie oarecum parinteasca...

Din pacate, istoria este intotdeauna scrisa de invingatori, deci despre harkis se stie putin, si mai ales se stie ceea ce FLN, invingator in Algeria, colporteaza. Harkis - si urmasii lor - sunt o infima minoritate in masa de migranti din maghreb, rezultati din epoca "imigratiei economice" si care nu demonstreaza un atasament de inima fata de Franta. Sper ca prin filmul pe care l-am facut sa restituie o parte din adevar.

 

Ofiter SAS in tinuta traditionala, cu chipiul gri, azi, in curtea Invalizilor

officier-SAS.JPG

 

(mai multe informatii : www.harkis.info)

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Mardi 20 septembre 2 20 /09 /Sep 15:46

 

 

 

IMG_1740.JPG

 

Dupa o pauza de 3 luni, iata-ne din nou impreuna, o parte a Comitetului 1 IHEDN, la Cercle de al Mer. reuniune exceptionala pentru ca l-am avut printre noi, dupa aproape 2 ani de absenta, pe Jean Pierre, acum general, revenit gloriuos din Coasta de Fildes.(primul din stanga). 

Evident, a fost supus unui tir sustinut de intrebari, mai ales ca in Franta, a fost vazut doar la televizor si in imprejurari fierbinti: evacuarea ambasadorului Japoniei, al Indiei, a resortisantilor englezi. (raportata in toata modestia de Jean Pierre, care a recunoscut ca revansa e dulce, in fata englezilor....). In sfarsit, un erou national, ramas acelasi tip simplu, deschis, optimist, combatant...

Informatie in exclusivitate : in noiembrie o ia din nou la drum, de data asta spre rasarit. generalul Palasset isi va cauta cea de-a treia stea pe epolet in Afghanistan, unde va prelua comandamentul fortelor franceze.

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Jeudi 8 septembre 4 08 /09 /Sep 13:49

 

 

In foto, de la stanga la dreapta: Isabelle Clarck, realizatoarea documentarului, Alain Delon(voce), fiica sa Anouchka Delon si producatorul (CC&C), Daniel Costelle)

 

IMG_1729.JPG

 

Am asistat in aceasta dimineata la avant-premiera documentarului "L'occupation intime", la TF1. Realizatori si producatori, - cei care au lansat unul dintre cele mai mari succese de piata din domeniul documentarului - "L' Apocalypse" : isabelle Clarck, respectiv Daniel Costelle.

Daca pentru "Apocalypse", ideea de geniu a fost aceea de a coloriza imaginile de arhiva (caci istoria celui de-al doilea razboi mondial a fost deja povestita si raspovestita), de aceasta data ideea de geniu apartine lui Patrick Buisson, patronul canalului Histoire si eminenta cenusie a lui Nicolas Sarkozy. In urma cu doi-trei ani publica o carte de senzatie: colaborarea la orizontala. Un studiu care retrasa cotidianul francezilor aflati sub ocupatie - departe de front, de rezistenta, de "les compagnons de la liberation" ai lui de Gaulle. Nu intru in detalii, cartea se gaseste inca pe piata si e surprinzatoare...

Ceea ce e insa si mai spectaculos in filmul Isabellei Clarck este bogatia arhivelor. Imaginile, desigur, din nou colorate ( a devenit un lucru comun pentru filmele cu buget nelimitat) dar rareori vazute si multe dintre ele inedite. Imensa majoritate provin din fonduri private - in special ale germanilor care s-au filmat in toate posturile pe taramul Frantei ocupate.

O alta surpriza a fost participarea lui Alain Delon, care asigura comentariul, alaturi de fiica sa Anouchka. Marele actor este in particular un tip agreabil, dar transant, care nu face concesii noii "politii a gandirii". Atitudinea aceasta i-a adus deja reputatia de sipatizant al dreptei nationaliste...Eu cred doar ca este un francez sigur de el si de ceea ce reprezinta.

Versiunea comerciala va fi difuzata de TF1; versiunea "hard", mai aproape de cartea lui Buisson, de canalul "Histoire"

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Samedi 13 août 6 13 /08 /Août 22:23

Socul e imposibil de descris in cuvinte. Cand pasesti pe culoarele fostei inchisori, durerea care o populeaza se pravaleste peste tine, sufocanta. Am incetat pentru cateva secunde sa respir. Iti vine sa te asezi intr-un colt si sa urli ca un animal, si ultimul regret este  ca responsabilii pentru toate aceste crime s-au stins in pace si onor, nu mai sunt din aceasta lume ca sa le poti smulge ochii cu unghiile.

Corneliu Coposu spunea ca i-a iertat. Cand te afli intre zidurile acestui loc de supliciu insa, iertarea nu poate fi dintre sentimentele care te incearca. Mai ales cand ma gandesc la toate minciunile cu care ne-au imbuibat creierii mai apoi, astfel ca o natiune intreaga, orbita, n-a bagat de seama ca intre zidurile de la Sighet murea generatia Marii Uniri.

Am avut totusi o consolare: daca prin muzeele din Romania sufla vantul, la Sighet , la capatul pamantului, e plin de lume. Iar adevarul ne va face liberi!

Nu voi da multe explicatii pentru fotografiile ce urmeaza, caci vorbesc prin ele insele.

 

zeghe

 

Inscriptie-la-intrarea-in-Muzeu.JPG

 

culoar.JPG

 

maniu-bratianu-grigorovici.JPG

 

Sala Iuliu Maniu

 

sala-maniu.JPG

 

 

 

celula-in-care-a-murit-maniu.JPG

 

Actuil de deces al lui Iuliu Maniu

maniu--act-de-deces.JPG

 

ilie-lazar.JPG

 

 

fruntasi-pnl.JPG

 

Celula in care a murit Gheorghe Bratianu, fiul marelui om politic; el insusi voluntar pe frontul primului razboi Mondial, istoric...vinovat doar de a descinde din marea familie de oameni de stat!

 

celula-bratianu.JPG

 

 

...Bratienii

 

Bratienii.JPG

 

Martiriul femeilor

 

martiriul-femeilor.JPG

 

 

arlette-coposu.JPG

 

 

adriana-georgescu.JPG

 

 

elisabeta-rizea.JPG

 

celula-studentilor.JPG

 

 

goulag.JPG

 

metode-de-tortura.JPG

 

"Planul de munca" al Securitatii

 

plan-de-munca-securitate.JPG

 

Rezultatele "intrecerii socialiste"

 

securitate---intrecere-socialista.JPG

 

scanteia-condamnare-maniu.JPG

 

Si astfel Romania, tara cea mai anticomunista din lume, devine peste noapte marea prietena a URSS; desigur ca de buna voie si nesilita de nimeni!

 

scanteia--semnarea-tratatului-de-prietenie-cu-urss.JPG

 

 

nationalizarea.JPG

 

scanteia.JPG

 

Manifestatia anticomunista din 8 noiembrie 1945

 

manif-anticomunista-8-noi-45.JPG

 

celula.JPG

foto-martiri.JPG

 

 

harta-inchisorilor-2.JPG

 

Poezii scrise pe panza

 

poezii-scrise-pe-panza.JPG

 

 

 

scrisoare-pe-panza.JPG

 

Martiriul credintei

 

preoti.JPG

 

zeghe-si-lanturi.JPG

 

...reeducarea de la Pitesti

 

torturi-la-pitesti.JPG

 

Ultimul, in dreapta: Corneliu Coposu

coposu.JPG

 

Rugaciunea scrisa de Corneliu Coposu in inchisoare

 

ruga.JPG

 

 

 
 

 

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Dimanche 29 mai 7 29 /05 /Mai 22:16

villa-Furtado-copie-1.JPG

Undeva, pe Promenade des Anglais si nu departe de hotelul Negresco ( de la un roman vrednic, desigur!) se afla Vila Furtado; fost palat al Paulinei Borghese, imobilul a fost donat corpului de ofiteri ai Armatei Franceze la inceputul secolului trecut iar actul de donatie il protejeaza de toate poftele, caci se pare ca de la mafia rusa la cea mai proaspata, chineza, toata lumea se bate sa puna mana pe aceasta splendoare - macar pentru faptul ca e singura vila cu gradina privata din La Baie des Anges!

Actul de donatie prevede, asadar, ca vila va servi exclusiv ca loc de odihna pentru ofiteri si familiile lor; in anumite conditii ea poate fi totusi vizitata.

 

 

 

 

Salonul vilei Furtado

salonul-vilei-Furtado2.JPG

Porticul vilei, spre Promenade des Anglais

porticul-vilei-Furtado--spre-Promenade-des-anglais.JPG

In gradina

in-gradina-vilei-Furtado.JPG

...gradina Paradisului!

gradina-paradisului--copie-1.JPG

rasarit de soare

gradina-paradisului2.JPG

o dimineata de mai

dimineata--in-gradina.JPG

Promenade des Anglais

rasarit-de-soare-mohorat-peste-Baie-des-Anges--la-Nisa.JPG

asteptand o raza de soare

in-asteptarea-soarelui.JPG

culorile Mediteranei...

culorile-Mediteranei.JPG

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Lundi 3 janvier 1 03 /01 /Jan 14:51

 

In salonul albastru, tata si JL mai barbos ca niciodata!

IMG_0478.JPG

 

Aceiasi, in mare tandrete

IMG_0460.JPG

 

o parte din convivi, de la stanga la dreapta : JL, Yvette, Chantal, Jean Max, Francine si Nelly din profil

IMG_0465.JPG

 

Aproximativ aceiasi, cu directorul castelului, cdt Haentzinger

IMG_0426-copie-1.JPG

 

Taica-meu se uita cu groaza la un homar; pana la urma l-a mancat!

IMG_0467.JPG

 

Generalul nostru preferat cu papion rosu!

IMG_0429.JPG

 

Eu faceam poze, asa ca nu sunt nicaieri!

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires
Lundi 22 novembre 1 22 /11 /Nov 22:46

Pessac, orasel in sud vest, in periferia Bordeaux-ului. Festivalul de film istoric bate deja 20 de ani de existenta iar audienta este maxima. Media partenere, conferinte cu teme pasionante sustinute de personalitati, filme de buna calitate...Evident, de vreme ce filmul meu "Face à la mort"a fost selectionat "hors concours", caci l-am facut in urmacu trei ani!

Dupa proiectie, o scurta dezbatere iar printre conferentieri, seful serviciului de psihiatrie de la Val de Grace ( in dreapta imaginii) care a vorbit despre universul concentrationar, destructurarea personalitatii, spalarea creerelor, si generalul Fatinel, care a facut razboiul din Indochina in fruntea unei unitati de tirailleuri marocani. Un tip genial, care doboara, la cei 80 de ani ai sai, halbele de bere cu aceeasi viteza ca in tinerete. In foto, flancat  de Frédérique, , o prietena de familie, si la dreapta de monteuza mea, Claude. In stanga imaginii, foarte mandru de sine, Jean Luc!

.gasca.JPG

 

In seria care urmeaza, cheful de final, cu tobe africane; in ultima fotografie, Claude, monteuza mea, dezlantuita!!!

africani.JPG

 

 

africani2.JPG

 

africani4.JPG

 

claude.JPG

Par marc - Publié dans : romana
Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires

Présentation

Recherche

Calendrier

Août 2014
L M M J V S D
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
             
<< < > >>

Profil

Partager

Syndication

  • Flux RSS des articles

OverBlog

Créer un blog gratuit sur over-blog.com - Contact - C.G.U. - Rémunération en droits d'auteur - Signaler un abus - Articles les plus commentés